Peninsula 2009 ziua 2

Asta da zi, a fost din alt film
OCS, mult mai bine ca anul trecut, vocalul mai intră în bălării cu vocea
Kumm, cu noul baterist, ce uşor e când poporul îţi ştie piesele
Kistehen Tanczenekar, zăpăceală maximă lumea sărea să rupă parchetul
Iris, revenirea lui Cristi Minculescu
Primal Scream, rock-psyhedelic sunat şi cântat foarte bine
Nine Inch Nails, nu îmi imaginam ca poate vreo trupă să sune aşa de bine, am rămas mască, excelent
Richard Dorfmeister, până a început să picure

poze ica aici

Peninsula 2009 ziua 1

Astăzi am văzut câte puţin din fiecare:
Vama, suna bine se poate şi mai bine.
Ultimul Rând, ar trebui să împingă mai mult.
Kaukaus, cam speriat vocalul.
Neo, puţină lume în faţa scenei şi care cam greu s-a prins ce se întâmplă pe scena, cu o vocalistă simpatică mai electro aşa de felul iei şi un lider vocal rock-idol.
Pavel Stratan, singur pe scena, muzica mergea de pe CD, nici nu cred că a cântat cu vocea live, o fi crezut ca se află la vre-un festival de mici şi bere de a venit fară trupă.
Sarmale Reci, nerepetaşi se auzea asta şi se vedea din mişcările şi vorbele muzicienilor pe scenă.
Observer, buţi-duţi.
Deladap!, muzica gipsy cu DJ.
Tiesto, urmărit în mai multe reprize să nu fie obositor. faze: lumea din Weekend stătea agăţată de gard să vadă concertele, un jandarm facea poze spre scenă.

pozele de acilea

Peninsula 2009 ziua 0

Ziua 0 mai saracă în evenimente, dar se mai făceau încă pregătiri.

Tabassco au sunat curat şi aşezat aşa cum îi ştiu, datorită muzicienilor ce compun trupa (Mircea, Norbi, Asterix, Szabi, Szily)

Luna Amară, aici am două probleme, şi nu ştiu dacă sunt mari, eu nu i-am mai văzut niciodată până acuma live, decât la TV, dar asta nu se pune. O dată, lipsa de profesionalism pentru bass-ist care întârzie la concert, motivând pană la maşină, trupa cântă primele două piese fară bass. A doua, nu cred să fi auzit vre-o piesă fară să fie ceva fals cântat, fie trompeta sau vocea. Toate astea pentru ca Luna Amară cântă de 10 ani, iar în perioada asta de timp te pui la punct ca muzician. Nu contest valoarea artistică a pieselor şi mesajul lor, trupa are mulţi fani ce cântau la unison refrene şi săreau când simţeau nevoia.

pozele de aici

ziua 1 la Bestfest 2009

O rulotă cu ceva scule în ea.

Ajuns pe la ora 20, mai prind câteva piese de la Polarkreis 18, nu sună rău. Multă lume, multă rock-erime, cred că s-a adunat popor dublu faţă de ziua precedentă.

20:30 intrare la ora stabilită fară intro si alte bizbizuri de prezentare, vorba lui Lemmy “we are Motorhead…we play Rock n Roll”, solo de chitară, solo de tobe în care zburau beţele spre public unul după altul. Cântă din 1975 şi sunt foarte energici la vârsta lor.

21:30 Moby fără cuvinte. Thank you, thank you, thank you sau hello, hello, hello.

pozele vor apărea aici:

ziua zero, prima zi de Bestfest 2009

Ziua zero, zi cu ploaie.
De la 20 la 20:30 plouă cu găleata, pe poarta de intrare mai mulţi oameni ieşeau decât cei care stăteau să intre, speriaţi că nu se mai ţine prima seara, dar n-a fost să fie aşa.
La ora 21, pe una din cele doua scene gemene, mai exact pe cea din stânga, urcă White Lies, trupa foarte tânără în circuitul festivalelor. Au arătat ca pot ţine publicul în faţa scenei chiar şi pe ploaie.
Orele 22 scena din dreapta, The Killers rup gura târgului şi încep cu Human, cântând impecabil fiecare piesă ce urmează, show de lumini şi proiecţii video plus muzica, fac lume să cânte la unison fiecare melodie.
Oare ce ne mai aşteaptă?

poze aici

spre B’Estfest

Ziua Zero – 1 Iulie
- THE KILLERS
- WHITE LIES
- PATRICE
- SNAILS
Ziua 1 – 2 Iulie
- MOBY
- MOTORHEAD
- POLARKREIS 18
- AYO.
- GRIMUS
- LES ELEPHANTS BIZARRES
- BALKANBEATZ DJ
- SILENT DISCO
Ziua 2 – 3 Iulie
- ORBITAL
- FRANZ FERDINAND
- KLAXONS
- GABRIELLA CILMI
- ALTERNOSFERA
- OCEANA
- AB4
- FUNKSTAR DE LUXE
Ziua 3 – 4 Iulie
- SANTANA
- THE CHARLATANS
- THE TING TINGS
- LOOPTROOP ROCKERS
- GRAVITY CO
- THE MOOOD
- PERSONA
- JOCHEN MILLER
B’ESTFEST Aftershock – 5 Iulie
- MANOWAR
- HOLYHELL
- TROOPER
- THUNDERSTORM
- NEXUS
- ULYTAU

jazz fest part. 3

Jazz for Fun – trupă din Tg-Mureş
Tomahawk – grup format din tineri muzicieni
ACT JAZZ Imagine Beatles on Jazz – probabil cel mai bun grup-jazz din RO
Váczi Eszter Quartett – foarte frumos, voce cu un timbru aparte, instrumentişti foarte buni

foto aici: